Gândul de dimineaţă

Îmbuibare / 12 ianuarie

„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. – Luca 21:34,35

Era odată un sat atacat deseori de mistreţi. În fiecare zi, aceştia intrau în sat şi provocau mari distrugeri în încercarea lor de a-şi găsi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a-i îndepărta sau a-i vâna, dar fără prea mult noroc. Într-o zi, un înţelept dintr-un sat vecin le-a cerut sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile dacă doreau să scape de mistreţi. Pentru că deja încercaseră până atunci tot ce le stătuse în puteri, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus acestora să adune mâncare pentru mistreţi din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi, apropiindu-se de locul unde fusese aşezată mâncarea. Mistreţii s-au arătat mai întâi îngrijoraţi, dar odată ce au luat primele înghiţituri au prins curaj şi s-au întors în acel loc şi în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare… iar mistreţii veneau acolo. După un timp, înţeleptul le-a cerut oamenilor să ridice patru stâlpi mari care să marcheze locul. Mistreţii erau foarte preocupaţi de mâncare şi n-au observat. După câteva săptămâni, mistreţii se obişnuiseră deja să vină în acel loc. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urmă, sătenii au reuşit să termine gardul şi atunci au închis poarta, prinzând mistreţii înăuntru.

Calendar

septembrie 2014
Du Lu Ma Mi Jo Vi
« Aug    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS