Gândul de dimineaţă

27 mai

 „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.”  – Luca 12:32

Povesteşte Jean Jacques Rousseau: „Teama de iad mă frământa adânc. Adesea mă întrebam: «În ce stare mă aflu eu? Dacă aş muri acum chiar, aş fi oare osândit?» După janseniştii mei, lucrul era mai presus de orice îndoială, dar, după conştiința mea, mi se părea că nu. Veşnic speriat şi plutind în această crudă incertitudine, am recurs, ca să scap de ea, la metodele cele mai vrednice de râs şi pentru care aş închide fără şovăire un om dacă l-aş vedea făcând la fel.

Într-o zi, gândindu-mă la acest trist subiect, am început să arunc, maşinal, cu pietre în trunchiurile arborilor, şi asta cu iscusința mea obişnuită, adică fără să nimeresc aproape niciunul. În timpul acestei frumoase isprăvi, mi-a venit în gând să fac un fel de prognostic spre a potoli neliştea din mine. Mi-am spus: «Am să arunc această piatră în copacul ce se află în fața mea; dacă-l lovesc, semn de izbăvire; dacă nu-l lovesc, semn de osândire.»

Zicând acestea, am aruncat piatra cu o mână tremurătoare şi cu o cumplită bătaie de inimă, dar din fericire piatra a nimerit drept în mijlocul copacului; e adevărat că lucrul nu era greu, deoarece avusesem grijă să aleg unul foarte gros şi foarte aproape de mine. De atunci nu m-am mai îndoit de salvarea mea.”
Confesiuni – Jean Jacques Rousseau

Calendar

februarie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS