Gândul de dimineaţă

5 mai

„Aşa vorbeşte Domnul: «Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele. Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte.»” – Ieremia 10:2,3

Cu ani în urmă, în Statele Unite s-a dat o lege prin care se hotăra reducerea suprafeţei cultivate cu bumbac. Pentru a se supune acestui ordin al guvernului, trebuia ca în anumite regiuni din sud să se are fiecare al doilea rând de bumbac de pe câmp. Se considera că această micşorare a recoltei avea să ajute la înviorarea pieţei bumbacului.

Fermierii din sud şi-au luat catârii şi s-au dus la câmp să-şi are bumbacul. Însă s-au lovit de o reală problemă: timp de ani de zile, catârii fuseseră învăţaţi să umble numai între rândurile de bumbac, iar pentru a ara acum jumătate din cultură trebuia să-i facă să calce de-a dreptul peste rânduri. Catârii au refuzat să facă acest lucru. Pentru fiecare catâr bine dresat era ca şi cum fiecare rând de bumbac ar fi fost însemnat cu o inscripţie: „Nu călca pe mine!” Pur şi simplu, ei nu voiau să calce bumbacul în picioare!

Nu erau decât nişte bieţi catâri, însă proprietarilor lor le-a fost greu să-i facă să-şi calce obiceiul format şi întărit ani de-a rândul.

Calendar

februarie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS