Gândul de dimineaţă

1 mai

„Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.” – Isaia 53:6

Venise primăvara şi sterpele gorgoane

Cu tort de flori alese îşi peticeau chilimul…

Şi doldora de mărfuri, de bani şi caravane

Se pregătea de Paşte întreg Ierusalimul.

 

Pe uliţe un zbieret de miei fără-ncetare

Şi aburi calzi de azimi veneau din curţi vecine;

Copii, fugiţi din joacă,

cereau, scâncind, mâncare

Şi s-agăţau de poala grăbitei gospodine.

 

Iisus, din foişorul cu şiţa înverzită

Privea deşarta caznă şi robotul zadarnic…

O silă uriaşă şi-o milă nesfârşită,

Ca umbra şi lumina, luptau în El amarinc.

 

Chesat şi aprig, Iuda se tânguia la poartă

Oprind din drum casapii cu mieii de vânzare.

Ioan pleca la apă cu vasele de toartă,

Iar Petre-şi da cuţitul pe gresii şi amnare.

 

Cu multă greutate găsiră precupeţul

Ce s-a-nvoit să intre cu mielul în ogradă

Şi dup-o grea tocmeală, peşin plătindu-i preţul,

L-au înfăşcat şi veseli I l-au adus să-l vadă.

 

Era un miel molatic cu laţele plăviţe,

Mirositor a lapte şi-l toropise somnul,

Cu fruntea cucuiată de două mici corniţe,

Şi presimţind scăparea, a behăit spre Domnul.

 

duios şi paşnic, ca un păstor din munte

Iisus îl luă în braţe cu-adâncă sfâşiere,

Îl sărută cu sete pe bot, pe ochi, pe frunte,

Apoi întoarse capul şi-l dete spre junghiere.

 

Cu mâneci suflecate voioşi îl apucară,

Îi scoaseră cordeaua, smulgându-i clopoţelul.

Doar Iuda-nţepenise, holbat, năuc pe scară

Privind sărutul tainic ce osândise mielul.

Pregatiri de cina – Vasile Militaru

Calendar

februarie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS