Gândul de dimineaţă

25 martie

„Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost.” – Psalmul 143:9

Trei broaște-de-Rio-Viejo-comune, adunate la câţiva metri depărtare una de alta, sunt aproape invizibile pe solul unei păduri din Panama. Pentru a supravieţui la tropice, unde aproape totul e hrană pentru altceva, de multe ori e nevoie de astfel de șmecherii pentru a păcăli ochiul unui prădător.

E 9 seara și e întuneric beznă, dar în conul de lumină proiectat de frontala mea, anumite părţi din copaci par să se desprindă și să hoinărească după voie. O crenguţă de 10 cm îmi bâzâie pe deasupra capului și aterizează greoi pe o ramură din apropiere. O frunză de un verde crud scormonește într-un maldăr de frunze maronii, nu găsește nimic de mâncare și se târăște către alt maldăr.

Mă apropii de insectele care-și schimbă înfăţișarea pentru o privire mai atentă, știind foarte bine ce sunt, dar fascinată totuși de detalii, de seriozitatea aproape comică a deghizării lor. „Crenguţa” este o insectă-băţ, un specimen splendid din clanul Phasmatodea, stratul ei exterior fiind o reproducere convingătoare a scoarţei striate, capul și corpul tubular punctate de muguri axilari falși și urme de frunze – micile noduri și crestături care fac o crenguţă să arate ca o crenguţă.

În timpul zilei, insectele acestea se mișcă puţin și sunt aproape imposibil de distins în decorul pădurii pe care îl imită și, desigur, asta e și ideea: să rămână invizibile în faţa ochilor ageri ai prădătorilor care se bazează pe vedere când vânează. La căderea nopţii însă, tetigonidele în formă de beţe și frunze se scutură de toropeala lor vegetală ca să se hrănească și ele – cu frunze și detritus de pe solul pădurii –, moment în care străvechiul lor șiretlic poate fi admirat datorită luminii noastre artificiale moderne.

Natalie Angier

Calendar

februarie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS