Gândul de dimineaţă

24 decembrie

„Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea.” – Proverbe 19:17

Yogi Omar nu prea mai avea bani atunci când un cerşetor l-a oprit pentru a-i cere mărunţiş; aşa că l-a refuzat şi a plecat mai departe. Însă, după câţiva paşi, ceva l-a convins să se întoarcă şi să-i ofere nevoiaşului o masă caldă şi câteva haine pe care le avea acasă şi nu le mai folosea.

Omar a fost surprins când bărbatul care cerşea l-a refuzat… în schimb, acesta s-a oferit să-l ajute pe Omar. „Cerşetorul” s-a dovedit a fi un om bogat care participa într-un proiect personal, de genul „acte de bunătate făcute la întâmplare”: în fiecare noapte din săptămâna dinainte de Crăciun, timp de trei ore, bărbatul se îmbrăca în haine ponosite şi cerşea la colţul unei străzi. „Mi-a spus că face acest lucru în fiecare an împreună cu familia sa,” povesteşte Omar, „pentru că vor să vadă cine are un suflet bun şi ar da o mână de ajutor unor oameni mai puţin norocoşi. Mi s-a părut o nebunie.”

La rândul său, Omar i-a mărturisit că, iniţial, nu se oprise pentru că tocmai dăduse o grămadă de bani pe bilete până în Guangzhou, China, pentru a-şi vizita tatăl aflat pe patul de moarte. „Cerşetorul” l-a întrebat apoi cât plăteşte chirie. După ce Omar i-a răspuns, omul a scos din buzunar un teanc mare de bani şi i-a înmânat cei 469 de dolari necesari pentru a achita o lună de chirie.

Bărbatul deghizat în cerşetor a refuzat să-i spună lui Omar numele său adevărat, însă l-a rugat să continue să fie generos cu cei loviţi de soartă şi să nu se schimbe.

Calendar

februarie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS