Gândul de dimineaţă

29 noiembrie

 „Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă. Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne.” – Proverbe 23:19,20

Regiunea italiană Piemonte este renumită pentru bucătăria sa sofisticată. Învecinată cu Franța şi Elveția, zona este, aşa cum spunea un bucătar, „făcută din mâncare”. Este o regiune care promovează agricultura şi metodele de gătit tradiționale, ca alternativă la lanțurile de fast-food. Carnea este partea esențială a acestei tradiții culinare, cârnații, tocanele cu carne sau fripturile fiind la mare căutare.

În prezent situația este pe cale să se schimbe, cel puțin într-o parte a regiunii, acolo unde cetățenii se gândesc să ia în serios provocarea unui primar. Chiara Appendino, noul primar din Torino, capitala regiunii Piemonte, a lansat un manifest prin care promite să facă din promovarea dietei vegetariene şi vegane o „prioritate”.

Deşi ideile lui Appendino au fost ridiculizate de unii jurnalişti sau pe rețelele de socializare, tendințele recente sugerează că tot mai mulți cetățeni, în special generația tânără, au trecut la un stil de viață vegetarian. Trebuie remarcat faptul că printre motivele invocate de către primarul din Torino în susținerea proiectului său este „protecția mediului înconjurător”.

Impactul consumului de carne asupra mediului este considerabil. Organizațiile preocupate de mediu, de exemplu, estimează că rumegătoarele domestice (cum ar fi oile şi vacile) eliberează anual 100 de milioane de tone de metan în atmosferă. Din acest punct de vedere, „cele mai consistente eforturi pentru reducerea emisiilor de carbon nu ar trebui să fie în renunțarea la maşini, ci în consumarea a cât mai puțină carne roşie”, a declarat profesorul Tim Benton de la Universitatea din Leeds, într-un studiu. Un alt studiu sugerează că o schimbare în alimentație, prin adoptarea unei diete bazate preponderent pe plante, ar putea reduce emisiile de noxe cu 29%-70%.
Semnele Timpului

Calendar

februarie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS