Gândul de dimineaţă

22 noiembrie

„Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu?” – Mica 6:7

Sacrificiile umane erau o practică a populaţiilor indo-europene, preluată ulterior şi de greco-romani, triburile germanice, celţi ori traci, având un scop religios: acela de împăcare cu divinitatea. Aveau însă şi un rol în cadrul ritualului funerar.

Herodot şi Iordanes vorbeau despre obiceiul dacilor de a sacrifica un om pe care îl considerau ca fiind un sol trimis marelui Zamolxe şi despre faptul că dacii îşi sacrificau prizonierii. Alţi cronicari antici, precum Pomponius Mella sau Eustathius, au lăsat în urma lor informaţii despre sacrificiile practicate în context funerar, în special despre obiceiul de a înjunghia soţia la mormântul bărbatului.

Femeile din marele neam al tracilor erau înjunghiate la mormântul soţului. Potrivit istoricului Ioan Horaţiu Crişan, întrucât bărbaţii aveau mai multe soţii, văduvele îşi câştigau prin luptă cinstea sacrificiului suprem, primită cu bucurie de aleasă. „Pentru a dobândi o astfel de cinste, femeile dădeau o mare luptă în faţa celor care trebuiau să hotărască lucrul acesta, iar cea care era aleasă era în culmea bucuriei. Aceasta urma să fie înjunghiată în mormântul soţului de ruda cea mai apropiată”, relata Pomponius Mella.

„Celelalte jelesc cu glas tare şi îşi arată deznădejdea prin plânsete foarte puternice. Iar cei care vor să le liniştească aduc arme şi daruri lângă rug, spunând că sunt gata să trateze sau să lupte cu sufletul celui mort, spre a şti dacă acela permite căsătoria. Dacă nu se dă o luptă şi are loc o plată, le aşteaptă pe femei peţitorii”, scria Pomponius Mella.

Adevărul

Calendar

februarie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS