Gândul de dimineaţă

3 septembrie

„Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic?” – Iov 11:7

Peştera Tăuşoare este una dintre cele mai fascinante peşteri din ţară şi o adevărată „minune a lumii” în ochii speologilor. Este situată în Munţii Rodnei, la o altitudine de aproape 1.000 de metri. Aceasta a fost descoperită în 1955, de către învăţătorul Leon Bârte.

Peştera, care este cea mai lungă din Carpaţii Orientali, cu galerii care se întind pe aproximativ 17.000 de metri, a primit statutul de rezervaţie ştiinţifică datorită multitudinii elementelor cu ocurenţă rară în peşterile României sau chiar unicate în lume. Accesul în peşteră este permis doar pentru cercetare. Anual cercetători din întreaga lume vin în Munţii Rodnei pentru expediţii în Peştera Tăuşoare. Peştera adăposteşte mirabilit-ul, un mineral unic în peşterile din România şi prezent în doar câteva din lume. De asemenea, în galeriile peşterii găsim „Bilele de Tăuşoare”, sfere de calcare unice în lume. Pe lângă cele patru specii de lilieci, în peşteră pot fi întâlnite fosile de faună glaciară din specia „urs de peşteră”. Aceasta adăposteşte şi o cascadă de 15 metri înălţime, aflată la aproape 5 kilometri distanţă de intrarea în peşteră.

Deşi este una dintre cele mai spectaculoase peşteri din România, este şi una dintre cele mai dificil de parcurs. Acest lucru o face şi destul de periculoasă, fapt ce impune reguli speciale. Cea mai scurtă tură de peşteră durează între 5 şi 7 ore. Din punct de vedere natural, cel mai mare pericol este cel de prăbuşire, din cauza fenomenului de îngheţ pe timpul iernii.

Adevărul

Calendar

februarie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Ian    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728  

Abonează-te

Dacă doreşti să afişezi gândul de dimineaţă pe pagina ta personală, sau să te abonezi pentru a citi zilnic, îţi oferim un feed RSS